Mihai Morar: ”Anisie, Doamna Nimeni & Școala Nimănui” (OPINIE)

Mihai Morar: ”Anisie, Doamna Nimeni & Școala Nimănui” (OPINIE)
Publicat: 21/10/2020, 23:10

A cui e școala românească? A…nisie. A…cui? A nimănui. Așa începe povestea probabil celei mai negre perioade din istoria recentă a învățământului românesc. E vinovată doamna Anisie de epidemia de Covid? Sigur, nu. Poartă vreo vină pentru epidemia de Vid din anul școlar actual, dar și din cel anterior? Nicidecum. Doamna Anisie va trece în fața istoriei drept ”nevinovată”. Ca o fecioară neprihănită. Ca o mulțime vidă. În matematică, o mulțime se numește vidă dacă și numai dacă ea nu conține niciun element. Anisie e însăși mulțimea vidă. E Doamna Nimeni de la Educație.

Și, tocmai de aceea, în țara asta, Nimeni nu poate fi acuzat de nimic.

În timpurile în care poporul își numără zilnic mulțimea covidă, în fruntea Învățământului, aparatul de partid și de stat a înscăunat mulțimea vidă. Mulțimea vidă nu are nici substanță, nici discurs, nici viziune. Ea nu poate să se schimbe sau să schimbe, nu poate să se inspire sau să inspire. Ea servește doar scopului și interesului aparatului care îi dă de ani de zile funcții din ce în ce mai înalte. Anisie e mulțimea vidă care nu deranjează în niciun fel aritmetica de partid. Cu cât partidul, orice fel de partid, are la dispoziție mai multe mulțimi vide, cu atât ”matematicienii” lui se pot juca mai ușor cu funcțiile.

Din păcate, această epidemie de vid se răspândește dincolo de partid și, în cazul de față, cuprinde întreaga școală românească. Elevi, părinți și profesori trebuie să se lupte de câteva luni de zile cu Vidul. În lupta cu covid-ul, dușmanul e nevăzut, dar el există. În lupta cu Vidul, e un pic mai greu decât imposibil: dușmanul e văzut, dar el nu există. El e mulțimea vidă. E Nimeni.

Ceea ce vedem știm deja cu toții. O doamnă Ministru care se ceartă, din prima zi după instalare, cu orice. Se oțărăște la învățători. Dăscălește dascăli. Mustră părinți. Stropșește autorități locale. Bălăbănește prefecți. Dojenește ”pepsiglasul”. Sfădește tabletele. Cârtește internetul. Și e în stare să muștruluiască până și curentul electric. ”Mulțimea vidă” nu are conținut, dar, în schimb are volum. Și, de obicei, volumul e dat la maxim. Când Anisie vorbește, liniștea tace. Iar când termină de vorbit, te întrebi: ”Cine a vorbit?”. Desigur: Nimeni.

L-am văzut pe vloggerul Selly supărat că, după ce ministrul a confirmat prezența la o dezbatere despre reforma învățământului, ea a anunțat, cu câteva ore înainte, că nu mai vine. N-aș pune asta la suflet. Absența doamnei Anisie este egală cu prezența ei. Și îi voi da lui Selly, întru liniștire, un exemplu dintr-un studiu vechi al mulțimilor vide. Avem următorul silogism: ”Nimic nu e mai bun decât Anisie. Un sandwich cu șuncă e mai bun decât nimic.” Din asta rezultă următorul paradox: ”Un sandwich cu șuncă e mai bun decât Anisie.”

Să prespunem că ministrul ar fi venit la dezbatere. Cu cine ar fi discutat Selly, cu adevărat preocupat de soarta Educației, reforma Școlii? Previzibil: cu Nimeni.

Dacă, uneori, poate prin reducere la absurd, vi s-a părut că ministrul e atent și îngrijorat de Învățământ, cu siguranță realitatea nu ni l-a arătat în niciun moment absorbit de adevărata problemă a Educației copiilor din România: Învățarea.

”Nu zidurile fac o școală”, spunea Regele Ferdinand I. Nici ”pepsiglasul”. Nici măcar tabletele, doamna Anisie… ”…ci spiritul care domnește într-însa.” Iar Școala Românească trece acum prin era de domnie a Mulțimii Vide.

Însă, pericolul e mult mai mare. Epidemia de Vid, deja răspândită în Școală, se va întinde, conform aritmeticii de partid, mult mai departe. Monica Anisie se regăsește pe un loc fruntaș, în București, pe lista pentru Senat a Partidului Național Liberal. Algoritmul e pregătit să înalțe mulțimea vidă într-una dintre cele mai mari demnități ale Statului. Sunt curios cum vede Nicușor Dan, fost olimpic internațional la matematică, primar ales din partea aceluiași partid, în același oraș, această ecuație a Noului București. E foarte posibil ca bucureștenii să îî ofere prin vot această demnitate doamnei Anisie. Iar când vor fi întrebați ”Pe cine ați ales să vă reprezninte în Senat?”, răspunsul lor să fie, bineînțeles: ”Pe Nimeni!”

Lăsând orice fel de glumă la o parte, dacă se întâmplă să fii coleg de partid cu doamna Anisie și până acum un an sancționai ieșirile Vioricăi Dăncilă și programul tău politic era ”Să scăpăm de Veorica!”, iar acum o aperi sau te faci că nu o vezi pe Monica, înseamnă că ești, nu doar părtaș, ci făptaș la instaurarea haosului. Pentru că, la urma urmei, acesta este pericolul răspândirii mulțimii vide.

Grecii numeau mulțimea vidă chiar așa: Haos. Haosul este acolo unde domnește Nimeni.

Și, tocmai de aceea, în țara asta, Nimeni nu poate fi acuzat de nimic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor